O ambulanţă fără semnalele acustice şi luminoase pornite, care transporta o pacientă, a lovit un bărbat aflat pe o trecere de pietoni din municipiul Tecuci.
În noaptea de joi, o ambulanță a fost implicată într-un accident rutier. Ambulanța care transporta o pacientă a lovit un bărbat aflat pe o trecere de pietoni din Tecuci.
„Ambulanţa transporta o pacientă de la Umbrăreşti care prezenta crize comiţiale, iar în municipiul Tecuci, a lovit un bărbat de 62 de ani, care se afla pe trecerea de pietoni. La volan se afla un ambulanţier, în vârstă de 51 de ani, şi am înţeles că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite. Bărbatul accidentat a fost preluat imediat în ambulanţa implicată în accident, supus manevrelor de resuscitare şi transportat la spital, dar din păcate el a decedat. Noi am demarat o anchetă internă în privinţa ambulanţierului şi riscă desfacerea contractului de muncă dacă va fi găsit vinovat. Este regretabil, ambulanţierul lucrează la noi din anul 2000 şi nu ştiu să fi avut vreo abatere”, a declarat Mihai Polinschi, Șeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Ulterior, bărbatul a decedat, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Este vorba despre un accident rutier, în urma căruia, un bărbat, aflat pe o trecere de pietoni din municipiul Tecuci, a fost lovit de o ambulanţă, iar ulterior el a decedat la spital. Din cercetări reiese că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite, însă nivelul urgenţei nu impunea acest lucru. S-a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.”, a declarat Iulian Unguru, subcomisar de poliţie în cadrul IPJ Galaţi.